Evaluarea ipotezelor
Este timpul să încercăm acum conturarea unei înţelegeri
privind statutul fraţilor Domnului, în lumina ipotezelor clasice şi a
dezbaterilor recente. Un aspect care ni se impune cu mare claritate este
următorul: teza că "fraţii" lui Isus (ori cel puţin Iacov şi Iosif)
ar fi, de fapt, verii lui este nefondată, ba chiar contrazisă de următoarele
argumente:
1. Pavel face două
referiri la fraţii Domnului. Una îl vizează pe Iacov, ca adelphos tou kyriou (αδελφος του κυριου, Gal. 1:9), cealaltă, pe fraţii Domnului ca grup (1 Cor.
9:5). Chiar dacă admitem că vorbitorii de ebraică şi aramaică foloseau acelaşi
termen (ah) pentru a desemna diverse grade de înrudire, Pavel cunoaşte
suficient de bine limba greacă, şi distincţia frate/ văr, dat fiind că foloseşte
ultimul termen (anepsios) în Col. 4:10. Prin urmare, ne-am putea aştepta ca el
să folosească anepsios şi cu referire la Iacov sau la fraţii Domnului, dacă ar
fi cazul.
2. Dacă în cazul lui
Pavel unii cercetători preferă să creadă că utilizarea sintagmelor „fratele
Domnului", respectiv, „fraţii Domnului" se datorează influenţei unei
expresii aramaice devenite "termen tehnic" (vezi n. 778), în cazul altei
mărturii, argumentul originalului aramaic devine irelevant. Despre Iacov scrie
şi istoricul Josephus Flavius, pe care îl putem bănui cel mai puţin de a fi
folosit terminologia tehnică a primilor creştini. În Antichităţi iudaice
(20.9.l I §200), autorul se referă la "fratele lui Isus, denumit Hristos
(el se numea Iacob)". Mărturia lui Josephus Flavius este cu atât mai
importantă cu cât, atunci când comentează Gen. 29:12, pasaj în care termenul
"frate" desemnează „nepot", istoricul explică gradul de înrudire
corectă, arătând că Iacov şi Rahela sunt veri. La Josephus Flavius, termenul
anepsios nu înregistrează decât 10 ocurenţe în cele două lucrări mari ale sale
(Antichităţi şi Războiul iudeilor), însă istoricul nu ezită să-l folosească
acolo unde prezenţa lui se impune.
3. Mărturia lui Hegesip
este, de asemenea, importantă şi din ea rezultă că acest scriitor bisericesc
ştie să facă deosebire precisă între diferitele rude ale lui Isus. Lucrarea lui, intitulată Hypomnemata (Memorii), se
păstrează fragmentar la Eusebiu. În Istoria bisericească, acesta menţionează
următoarele rude ale lui Isus: Iacov, fratele Domnului (2.23.l, 4); nepoţii lui
Iuda (3.20. 1); Iuda, fratele Domnului după trup (3.20.1); Simeon, fiul lui
Cleopa (3.32. l, 3); Cleopa, unchiul Domnului (4.22.4); Simeon, vărul Domnului
(4.22.4). Rezu.rn. ând, se observă uşor că Hegesip face uz de o terminologie
diversă (frate, unchi, nepot, văr), atunci când tratează problema, ceea ce
înseamnă că, potrivit autorului Memoriilor, Iuda şi Iacov nu pot fi decât
copiii lui Iosif şi ai Mariei (fraţi pe jumătate cu Isus) sau fraţii vitregi ai
Mântuitorului (copiii lui Iosif din altă căsătorie). Aceasta, evident, înseamnă
că între rudele lui Isus se numărau cel puţin două persoane cu numele
Simon/Simeon: fratele Său (Mat. 13:55 et al.) şi vărul Său (fiul lui Cleopa,
fratele lui Iosif), despre care aflăm de la Hegesip. Faptul n-ar trebui să ne
surprindă. Potrivit unei statistici care inventariază cele mai populare 99 de
nume masculine în rândul iudeilor palestinieni din perioada 330 î.Hr.-200
d.Hr., Simon/Simeon se situează pe primul loc.208 Explicaţia este simplă: Simon
este al doilea dintre cei cinci fii ai lui Matatia şi adevăratul întemeietor al
dinastiei Haşmoneilor. Fiindcă a supravieţuit fraţilor săi şi a obţinut
independenţa Iudeii, aducând o perioadă de relativă stabilitate ( 142-134
î.Hr.), memoria lui a ajuns să fie preţuită în mod special.209 Numele
"Simon/Simeon" se află pe locul întâi ca popularitate şi în NT, unde
nu mai puţin de 8 persoane sunt denumite astfel.
4. Tertulian ar putea fi
şi el încadrat în categoria celor care susţin că fraţii lui Isus sunt copiii
Mariei şi ai lui Iosif. Spunem " ar putea", deoarece invocarea
teologului apusean, în chip de precursor sigur al ipotezei helvidiene, este contestată
de cercetători catolici ca Blinzler şi McHugh. Aceştia parcurg referinţele din
lucrările sale (cele mai importante sunt în Adversus Marcionem şi în De carne
Christi) şi încearcă să demonstreze că autorul n-a susţinut niciodată că fraţii
lui Isus sunt fiii Mariei. Nu este aici locul să criticăm abordarea acestor
cercetători, mai ales că ea s-a realizat deja,m ci doar să atragem atenţia
asupra unui aspect asupra căruia există un consens: pentru Tertulian,
combaterea ereziilor cristologice docetiste înseamnă că Maria nu şi-a păstrat
fecioria în timpul naşterii şi după naştere, ci L-a născut în chip eminamente
uman pe Hristos. Aşadar, Tertulian nu
comentează în mod direct statutul fraţilor lui Isus, ci este mai degrabă
interesat de problema fecioriei Mariei, in partu şi post partum. Potrivit lui
Lightfoot, deşi Tertulian nu afirmă această idee în mod direct, firul
argumentativ pare să indice că fraţii Domnului erau fraţii Săi în acelaşi sens
în care Maria era mama Lui. Aceste considerente îl fac pe Lightfoot să tragă
concluzia că "este foarte probabil ca Tertulian să fi susţinut concepţia
helvidiană". Episcopul englez se
simte dator să adauge imediat că o asemenea recunoaştere este demnă de luat în
seamă, tocmai pentru că provine din partea unuia care a pledat atât de pătimaş
în favoarea ascetismului. (Emanuel Conţac, Dilemele fidelităţii: condiţionări
culturale şi teologice în traducerea Bibliei [Cluh-Napoca, Romania: Logos,
2011], 240-43)
Here is an English
translation of the above:
Evaluation of Assumptions
It is time now to try to outline an understanding
regarding the status of God's brothers, in the light of classical hypotheses
and recent debates. An aspect that imposes itself on us with great clarity is
the following: the thesis that the "brothers" of Jesus (or at least
Jacob and Joseph) were, in fact, his cousins is unfounded, even contradicted by
the following arguments:
1. Paul makes two references to the Lord's brothers. One
targets Jacob, as adelphos tou kyriou (αδελφος του κυριου, Gal. 1:9), the
other, the Lord's brothers as a group (1 Cor. 9:5). Even if we admit that
Hebrew and Aramaic speakers used the same term (ah) to denote various degrees
of kinship, Paul knows the Greek language well enough, and the brother/cousin
distinction, given that he uses the last term (anepsios) in Col. 4:10.
Therefore, we might expect him to use anepsios also with reference to Jacob or the
Lord's brothers, if that were the case.
2. If in the case of Paul some researchers prefer to
believe that the use of the phrases "brother of the Lord",
respectively "brothers of the Lord" is due to the influence of an
Aramaic expression that has become a "technical term" (see n. 778),
in the case of another testimony, the argument of the Aramaic original becomes
irrelevant. The historian Josephus Flavius also writes about Jacob, who we can
least suspect of having used the technical terminology of the first Christians.
In Jewish Antiquities (20.9.l I §200), the author refers to "the brother
of Jesus, called Christ (his name was Jacob)". The testimony of Josephus
Flavius is all the more important when he comments on Gen. 29:12, a passage in
which the term "brother" denotes "nephew", the historian
explains the correct degree of kinship, showing that Jacob and Rachel are
cousins. In Josephus Flavius, the term anepsios registers only 10 occurrences
in his two great works (Antiquities and The Jewish War), but the historian does
not hesitate to use it where its presence is required.
3. Hegesippus's testimony is also important, and it shows
that this church writer is able to make a precise distinction among the various
relatives of Jesus. His work, entitled Hypomnemata (Memoirs), is preserved
fragmentarily by Eusebius. In his Church History, he mentions the following
relatives of Jesus: James, the brother of the Lord (2.23.1, 4); the nephews of
Jude (3.20.1); Jude, the brother of the Lord in the flesh (3.20.1); Simeon, the
son of Cleopas (3.32.1, 3); Cleopas, the uncle of the Lord (4.22.4); Simeon,
the cousin of the Lord (4.22.4).
In summary, it is easy to observe that Hegesippus employs
varied terminology (brother, uncle, nephew, cousin) when addressing the issue,
which means that, according to the author of the Memoirs, Jude and James can be
nothing other than the children of Joseph and Mary (half-brothers of Jesus) or
the step-brothers of the Savior (Joseph’s children from another marriage).
This, evidently, means that among Jesus’ relatives there were at least two
persons with the name Simon/Simeon: his brother (Matt. 13:55 et al.) and his
cousin (the son of Cleopas, the brother of Joseph), about whom we learn from
Hegesippus. This fact should not surprise us. According to a statistic that
inventories the 99 most popular male names among Palestinian Jews from the
period 330 B.C.–200 A.D., Simon/Simeon ranks first. The explanation is simple:
Simon is the second of the five sons of Matatia and the true founder of the
Hasmonean dynasty. Because he survived his brothers and secured the
independence of Judea, ushering in a period of relative stability
(142–134 B.C.), his memory came to be especially cherished.209 The name
“Simon/Simeon” also ranks first in popularity in the New Testament, where no
fewer than eight persons bear that name.
4. Tertullian might also be classified among those who
maintain that the brothers of Jesus are the children of Mary and Joseph. We say
“might” because invoking the western theologian as a definite precursor of the
Helvidian hypothesis is contested by Catholic scholars such as Blinzler and
McHugh. They examine the references in his works (the most important being in
Adversus Marcionem and in De carne Christi) and try to demonstrate that the
author never maintained that the brothers of Jesus are the sons of Mary. It is
not our purpose here to criticize the approach of these researchers—especially
since that work has already been done—but merely to draw attention to one aspect
on which there is consensus: for Tertullian, combating the docetic
christological heresies means that Mary did not preserve her virginity during
birth and afterwards, but rather gave birth to Christ in an eminently human
manner.
Thus, Tertullian does not directly comment on the status
of Jesus’ brothers but is instead more interested in the issue of Mary’s
virginity, both during childbirth and afterwards. According to Lightfoot,
although Tertullian does not state this idea directly, his line of argument
appears to indicate that the Lord’s brothers were his brothers in the same
sense in which Mary was his mother. These considerations lead Lightfoot to
conclude that “it is very likely that Tertullian supported the Helvidian view.”
The English bishop feels compelled to add immediately that such an
acknowledgment is noteworthy precisely because it comes from someone who so
passionately advocated asceticism.
To Support this Blog:
Email for Amazon Gift
card: ScripturalMormonism@gmail.com
Email for Logos.com Gift
Card: IrishLDS87@gmail.com
